• +40 774 538 004
  • Covasna, Ozunca Bai, nr. 1

Blog

Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș

La mica distanță de Conacul Negoiță sunt doua dintre cele mai importante obiective naturale ale Ţinutului Secuiesc: Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș, doua atracții unice în Romania, formate în cele doua cratere vulcanice gemene ale Masivul Ciomatu Mare. Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș sunt rezervații naturale, geologice, floristice și faunistice. Turiști din toată lumea fascinați de aceste două ecosisteme de o frumusețe dumnezeiască.

Lacul Sfânta Ana și legenda sa

Lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din Romania și se află la 36 km de Conacul Negoiță, în apropiere de Băile Tuşnad. Lacul s-a format la o altitudine de 946 m într-unul dintre craterele vulcanice stinse din masivul vulcanic Puciosu, după ultima erupție vulcanică din Carpați și este unic în Europa Centrala și de Est. Cu zeci de mii de ani în urmă, după o ultima erupție vulcanică din Masivul Ciomatu, se forma acest ochi verde de apă, de o frumusețe neasemuită. Vârsta lacului Sfânta Ana nu a fost încă determinată cu exactitate, diverși cercetători estimând că ultima erupție a avut loc cu 32.000 de ani în urmă. Craterul în care s-a format lacul are forma unei palete de pictor, iar apa lacului este de culoarea verde închis, pentru că reflectă culoarea brazilor seculari superbi care îl înconjoară. Lacul își completează apele numai din precipitații, neavând izvoare, iar puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate. Specialiștii susțin că lacul Sfânta Ana ar putea să devină în viitor precum Tinovul Mohoș, o mlaștină.

Lacul Sfânta Ana este un loc atât de frumos că a trezit mereu inspirația poveștilor. Multe dintre ele s-au transmis prin viu grai până în zilele noastre. Cea mai cunoscută legendă spune povestea unei fete Ana care a fost obligată de părinți să se căsătorească cu un tânăr înstărit pe care nu îl iubea. Orbiți de dorința de a se îmbogății de pe urma căsătoriei aranjate, părinții fetei au continuat planurile de nuntă în ciuda faptului că fata s-a împotrivit categoric. Cu inima frântă, mireasa a fugit și s-a aruncat în acest lac, chiar în noaptea nunții. Legenda spune că trupul ei neînsuflețit nu a fost găsit niciodată, dar spiritul ei a devenit unul cu spiritul lacului. Din acest motiv, lacul poartă astăzi numele acelei tinere nefericite. Conform tradiției, de hramul Sf. Ana, preoții sfințesc lacul.

Tinovului Mohos și particularitățile sale unice în Romania

Aproape de Lacul Sfânta Ana este Tinovul Mohos, în traducere din limba maghiară „Lacul cu muşchi”, de fapt o mlaștină cu o suprafață de 80 ha, formată într-una dintre rămășițele craterului munților Csomad. Tinovul Mohos este situat la o înălțime de 1050 m și este un ecosistem unic în Europa. Tinovul de o frumusețe sălbatică este acoperit de mușchi și de o pădure pitica ce pare că plutește, formata din pin silvestru (Pinus sylvestris), specii de mesteacăn pitic (Betula nana) și mesteacăn pufos (Betula pubescens).

Craterul Mohoş este rezultatul acumulării materialelor vulcanice și este celebru pentru speciile de floră rămase din perioada erei glaciare. Un pod de lemn, îngust că pentru o singură persoană și cu un singur sens este construit pe mlaștină pentru a duce vizitatorii spre un punct de unde pot fi admirate specii rare de vegetației. Ecosistemul special al Tinovului Mohoș a dus la apariția unor plante otrăvitoare unice în Romania, de genul celor halucinogene sau carnivore. Cea mai cunoscuta planta carnivora din regiune este Roua Cerului (Drosera rotundifolia). Fauna tinovului este formata din reptile, insecte, batracieni, diferite specii de pasări, dar și lupi și ursi.

Splendoare în natura

Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș sunt habitate naturale interesante și valoroase, ce merita văzute macar o data în viață. Dacă doriți să vizitați aceste obiective, trebuie să știți că Tinovul poate fi periculos din numeroase motive pentru cei care nu cunosc zona, de aceea poate fi vizitat doar în grupuri și împreună cu un ghid specializat. Înainte să veniți in aceasta zona, este necesar să vă informați în prealabil cu privire la programul de vizitare al rezervației pentru a vă putea bucura de perspectiva ambelor obiective. Cele două cratere gemene oferă vizitatorilor o priveliste spectaculoasă asupra a ceea ce poate să realizeze mama natura și fac parte dintr-o arie protejată de interes național.

 

Articole recente

SPA

March 21, 2021

PLAY ROOM

March 21, 2021

Alte facilități

March 21, 2021

Categorii